Şcolarii şi preşcolarii din comuna Apold s-au întrecut vineri, 30 mai, la prima editie a Concursului “Cel mai bun recitator”, organizat de Grădiniţa cu Program Normal Şaeş, mai exact de doamnele educatoare Gyerkes Izabela şi Mehes Minodora.
Într-o atmosferă încărcată de emoţie, atât din partea concurenţilor, cât si a cadrelor didactice, copiii au concurat pentru a obţine un premiu sau pur şi simplu, pentru a se bucura de atenţia şi admiraţia spectatorilor. Mai multe puteţi citi pe pagina preşcolarilor.
miercuri, 5 iunie 2013
Final de Şotron Doi Apold Mureş 2013
Am încheiat după unsprezece săptamâni Şotronul. Am revăzut împreună imagini din timpul activităţilor şi am premiat şotroneii şi mămicile şotroneilor. Copiii s-au simţit bine şi au fost aplaudaţi la scenă deschisă. S-au bucurat de imaginile arătate şi de sărbătoare.
marți, 4 iunie 2013
Ethan Hawke, actorul care si-a pus celebritatea in slujba copiilor saraci din Romania, se intoarce in Bucuresti. El isi va lansa ultimul film, "Before Midnight", iar evenimentul, organizat de asociatia OvidiuRo, are drept scop strangerea de fonduri pentru programul "Fiecare copil in gradinita".
Conform Calendarului Pământului Azi e… Ziua Internațională a Copilului -Ziua copilului (numită și Ziua internațională a copilului) este în multe țări o sărbătoare pentru copii. Ea se sărbătorește la date diferite în țări diferite. În România, ziua se sărbătorește în fiecare an pe data de 1 iunie. Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări, au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. După această conferință, multe guverne au introdus „Ziua copilului”.
Campania urmăreşte conştientizarea violenței împotriva copiilor din
societatea românească, generarea unei schimbări de atitudinefață de această violență, precum și generarea unei schimbări de paradigmă în educația copiilor, prin: înlocuirea
practicilor violente cu metode educaționale pozitive, respectarea copilului în locul umilirii lui,
renunțarea la indiferență şi acceptare față de violența împotriva copiilor.
Credeaţi că numai adulţii lucrează în construcţii? Ei bine, nu chiar! Copiii din Apold, Mureş, care vor merge la gradi în toamnă, au învăţat să pună pe picioare o construcţie din piese de LEGO la „Centrul de Construcţii" din cadrul atelierelor Şotron Doi.
Mai multe despre Şotron Doi în această ştire ProTV:
8 Martie 2013 Zile lungi şi voie bună Iţi doresc eu mult, Şi mă rog de flori să-ţi spună Să mă ierţi, mamică bună, Că nu ştiu mai mult! La mulţi ani ! Apold, clasa a - IV- a