"Rămas bun ”Nu pot”, "Bun venit ”Voi reuşi !”

Anul acesta şcolar vom derula împreună cu 

proiectul

"Rămas bun ”Nu pot”, bun venit ”Voi reuşi!”

Descriere proiect
Cum ar fi dacă ne-am  învăţa elevii să înlocuiască "nu pot" cu "voi reuşi"? Nu de puţine ori elevii spun că nu pot să facă diverse acţiuni, de exemplu: nu pot să fac împărţiri cu mai mult de trei numerale, nu pot rezolva problema, nu pot învăţa engleza, nu pot să joc fotbal, nu pot să mă înţeleg cu mama etc.
Prin acest proiect dorim să dezvoltăm un model de gândire pozitivă  în rândul elevilor, prin care să  le permită acestora să acţioneze constructiv cu un impact pozitiv  pentru viaţa lor sau a comunităţii în care trăiesc.
Cu toate acestea pentru implementarea cu succes a acestuia avem  nevoie de sprijinul cadrelor didactice din orice colţ al ţării care sunt dispuse să aplice acest joc la clasa sau clasele în care îşi desfăşoară activitatea.
Proiectul se află în faza de testare, ulterior ne dorim ca jocul să cuprindă mai multe etape cu mai multe activităţi.
Este doar un joc?
Poate că pare un joc banal, haios însă în aceaşi măsură considerăm că este un joc serios şi util pentru oricine, copil sau adult. Cu toţii putem învăţa ceva din acesta!
Proiectul de faţă s-a născut din povestioara „Înmormântarea lui Nu Pot” extrasă din Supa de pui pentru suflet – Jack Canfield şi Mark Victor Hansen.
Cine poate participa?
In cadrul acestui proiect poate participa orice cadru didactic din orice unitate de învăţământ care doreşte să implementeze în mod voluntar jocul la clasa/clasele pe care le are. Aşteptăm de la cei care participă impresii, poze şi filmuleţe
Obiectivul proiectului
Realizarea a cel putin 10 lucruri pe care elevul spune ca nu le poate face până la finalul proiectului
Implementarea proiectului în peste 200 de şcoli din întreaga ţară
Dezvoltarea voluntariatului în beneficiul educaţiei
Scopul
Scopul proiectului este de a dezvolta un model de gândire pozitivă  în rândul elevilor, prin care să  le permită acestora să acţioneze constructiv cu un impact pozitiv  pentru viaţa lor sau a comunităţii în care traiesc.
Durata proiectului: Octombrie 2014- Mai 2015
Etapele proiectului
Etapa 1: Octombrie
Organizarea ceremoniei de rămas bun a lui “Nu Pot”
Aplicarea jocului:
Elevii vor lua 1-2 foii pe care vor scrie orice cred ei că nu pot să facă ex: Nu pot să merg pe role (timp 15-20 minute adaptabil în funcţie de ritmul elevilor). Toate foile elevilor se împăturesc şi se pun într-o cutie urmând ca Nu Pot să fie îngropat.
Cum îl îngropăm pe Nu Pot?
Se pot rupe toate foile şi apoi lăsate în cutie, acesta fiind îngropat în cutie; se pot arde, arunca sau chiar îngropa (pentru şcolile care dispun de grădină)
Se pot rosti gânduri în amintirea lui “Nu Pot” pentru ca activitatea să aibă un efect mai mare pentru elevi precum în poveste:
“Ne-am strâns astăzi împreună pentru a onora amintirea lui “Nu pot”! Cât timp a fost cu noi pe pământ, acesta ne-a influenţat tuturor vieţile, unora mai mult decat altora. Din fericire, lui i-au supravietuit fraţii şi surorile sale: “Pot”, “Vreau” şi “Am sa fac acest lucru imediat””
“Fie ca “Nu pot” să se odinească în pace şi fie ca toţi cei prezenţi să îşi continue în pace viaţa în absenţa lui. Amin"
Piatra funerară
Puteţi lăsa elevii să realizeze din hârtie/ pietre din grădina o piatra funerară în memoria lui “Nu Pot” ulterior iî puteţi lăsa în clasă într-un loc la vedere pentru toţi.
Când un elev uită şi spune nu pot ii veţi reaminti că Nu Pot a fost îngropat  şi că ii poate  aminti pe fraţii şi surorile lui: “Pot”, “Vreau” şi “Am să fac acest lucru imediat”
Etapa 2:  Octombrie 2014- Aprilie 2015
Purtarea unei discuţii cu elevii despre atitudinea pozitivă şi observarea acestora în mod constant şi corectarea lor dacă este necesar ( ex: nu pot să rezolv problema -> Voi reuşi să rezolv problema)
Această etapă reprezintă observarea elevilor în mod constant şi o discuţie liberă despre atitudinea pe care o avem cu toţii atunci când  spunem: Nu pot să fac ….
De cele mai multe ori elevii după ce spun că nu pot să realizeze ceva, abandonează acel lucru fără să mai încerce.
Textul de mai jos este unul informativ, discuţia cu elevii dumneavoastră se poate desfăşura cum consideraţi că este mai benefic pentru clasă.
Atunci când suntem  puşi în dificultate e bine  să adoptam o atitudine care să ne motiveze să ne adunăm puterea şi energia necesară soluţionării problemei. Este important să avem o atitudine deschisă, pozitivă şi să ne focalizăm asupra modalităţilor prin care putem rezolva problema noastră.
Trebuie să ne orientăm către rezultatele pe care ni le dorim şi să luptăm să le atingem. Atunci când ne gândim la ceea ce ne dorim şi avem atitudinea corespunzătoare lucrurile bune vor veni de la sine.
O atitudine pozitivă înseamnă să fim pregătiţi să lăsăm negativismul în urma noastră şi să ne îndreptăm atenţia către toate lucrurile frumoase care ne înconjoară.
Nu putem să ne oprim gândurile negative, dar putem încerca să ne focalizăm mai mult pe cele pozitive, ele sunt cele care ne vor ajuta cel mai mult. De câte ori ne gândim la ceva care ne oferă o stare de bine. Nimic nu este imposibil şi nimic nu este irealizabil, totul se reduce la atitudinea pe care o avem faţă de un obiectiv pe care dorim să îl realizăm, faţă de un vis pe care dorim să îl îndeplinim, faţă de noi şi de modul în care ne percem. O atitudine pozitivă constituie cheia succesului!
Etapa 3: Mai 2015
Rezultate si feedback
In această etapă ne axăm pe rezultate şi pe feedback-ul elevilor şi al dumneavoastă.
Au reuşit elevii să facă cel putin 3 lucruri pe care considerau că nu le pot face?
Care este părerea lor despre acest joc? Dar a dumneavoastră?
Ce a fost bine în această activitate şi ce trebuie îmbunătăţit

Acesta este proiectul pe care îl vor derula cele trei clase ale Şcolii Gimnazile Apold, clasa I, clasa II si clasa IV, în anul şcolar 2014-2015. Ne-am adunat astazi şi am demarat prima etapă a proiectului. 
Astăzi am vorbit despre cum putem  înlocui "nu pot" cu "voi reuşi" .
Prin acest proiect noi dorim să dezvoltăm un model de gândire pozitivă  în rândul elevilor. 

Prima dată am vrut să aflăm de la fiecare copil cea ce nu poate. Ne-am pus pe treabă, am împărţit coli de hârtie pe care am desenat,  ( clasa I ) sau am scris fiecare ceea ce a considerat că nu poate face.




 Am lucrat pe grupe.




 Apoi am surprins munca fiecăruia.

 Clasa I înv. Pop Claudia






 Clasa II înv. Naghi Edit










 Clasa IV înv. Purenciu Mihaela







Am citit povestioara

Odihnească-se în pace: Înmormântarea lui “Nu pot”

 Sala de clasă a patra în care preda Donna arăta la fel ca multe altele pe care le văzusem  în trecut. Elevii stăteau în pupitre aranjate în cinci rânduri a câte şase. Catedra învăţătoarei se afla în faţă.  Pe un panou alăturat erau notate temele pe care le aveau de făcut elevii. Din multe puncte de vedere era o sală de clasă tipică şi tradiţională. Şi totusi, mi s-a părut ceva diferit atunci când am intrat pentru prima dată în ea în acea zi. Elevii păreau cuprinşi de o stare de frenezie.
Donna era o învăţătoare veterană din Michigan, aflată la doar doi ani de pensionare. In plus, participa voluntar la un proiect de dezvoltare a învăţământului de anvergură naţională, pe care îl organizasem eu. Programul de pregătire avea ca tema limbajul artistic  care le-ar permite elevilor să se simtă bine în pielea lor şi să preia controlul asupra propriilor lor vieţi. Sarcina Donnei era să implementeze la orele ei ideile predate la cursurile de pregătire. Sarcina mea era să îi inspectez orele şi să încurajez şi mai mult procesul de implementare.
Am ocupat un loc gol din spatele clasei şi am asistat la ora. Toţi elevii lucrau la o temă, notând în caietele lor ideile şi gândurile care le treceau prin minte. Eleva în vârstă de zece ani de lângă mine scria numai fraze care începeau cu “nu pot”:
“Nu pot să lovesc mingea de baseball astfel încât să treacă de a doua bază.”
“Nu pot să fac împărţiri cu mai mult de trei numerale.”
“Nu pot să o fac pe Debbie să mă sinmpatizeze.”
Pagina ei era pe jumatate plină, dar fata nu dădea semne că ar duce lipsa de idei, ci continua să lucreze cu perseverenţă şi determinare.
M-am plimbat printre rânduri studiind cele scrise de elevi. Toată lumea trebuia să descrie lucruri pe care nu putea să le facă.
“Nu pot face flotări.”
“Nu pot arunca mingea dincolo de gard.”
“Nu mă pot opri după o singură prăjitură.”
Intreaga poveste îmi stârnise deja curiozitatea, aşa că m-am decis să verific ce se întâmpla întrebând-o pe învăţătoare. Când m-am apropiat  de ea, am constatat ca şi ea era ocupată cu scrisul, aşa ca nu mi s-a părut oportun să o deranjez.
“Nu o pot determina pe mama lui John să vină la şedinţa cu părinţii.”
“Nu o pot determina pe fiica-mea să faca plinul cu benzina la maşină.”
“Nu il pot determina pe Alan se se folosească de cuvinte în locul pumnilor.”
Incapabil să stabilesc de ce era ocupată toata lumea, inclusiv învăţătoarea, cu scrisul unor fraze negative, care începeau cu “nu pot”, în locul celor pozitive care ar fi început cu “pot să”, m-am întors la locul meu şi mi-am continuat observaţiile. Elevii au continuat să scrie timp de alte zece minute. Marea majoritate a reuşit să îşi umple complet pagina. Unii chiar au început pe o a doua pagină.
-Terminaţi fraza pe care aţi început-o  şi nu mai începeţi alta, le-a spus Donna elevilor, semnalând astfel apropiata încetare a activităţii.
Ea le-a spus apoi elevilor să îşi împăturească foile de hartie în doua şi să le aducă la catedră. Odată ajunşi acolo, ei trebuiau să îsi introducă foile într-o cutie goală de  pantofi.
Când toţi elevii şi-au introdus foile în cutia goală, Donna a făcut acelaşi lucru cu foaia ei. In final, ea a pus capacul pe cutie, a luat-o sub braţ şi a iesit din clasă, mergând pe coridor. Toţi elevii o urmau. La randul meu, eu eram în urma elevilor, mai curios ca oricând.
La jumatatea coridorului procesiunea s-a oprit. Donna a intrat într-o încăpere de serviciu şi a scos din ea o lopată. Cu cutia sub braţ şi cu lopata în cealalta mână ea a ieşit din şcoală, cu elevii după ea, şi s-a îndreptat către cel mai îndepartat colţ al terenului sportiv. Acolo, toată lumea a început să sape o groapă.
Mi-am dat imediat seama ce făceau: urmau să îngroape cutia cu toate neputinţele lor! Săparea gropii a durat peste zece minute, căci marea majoritate a elevilor doreau să preia pe rând lopata şi să contribuie la ea. Când groapa a ajuns la o adâncime de un metru, săpăturile au încetat. Invăţătoarea a aşezat cutia cu foile pe care erau scrise fraze care începeau cu “nu pot” pe fundul gropii, după care a dat semnalul reacoperirii ei cu pământ.
31 de elevi cu vârsta de 10 sau 11 ani au ramas astfel în jurul proaspătului “mormânt”. Fiecare dintre ei introdusese cel puţin o pagină cu fraze care începeau cu “nu pot” în cutia aflată acum la un metru sub pământ. Chiar şi învăţătoarea lor contribuise la acest proces.
In acest moment, Donna le-a spus elevilor:
-Bine, copii, acum prindeţi-vă de mâini şi aplecaţi-vă capetele.
Elevii s-au conformat. Ei au format rapid un cerc în jurul mormântului, luându-se de mâini. Şi-au aplecat apoi capetele şi au aşteptat. Donna şi-a început necrologul.
-Prieteni, ne-am strâns astăzi împreună pentru a onora amintirea lui “Nu pot”! Cât timp a fost cu noi pe pământ, acesta ne-a influenţat tuturor vieţile, unora mai mult decat altora. Din pacate, numele său a fost rostit în fiecare clădire publică – în şcoli, în primării, în Parlament şi chiar la Casa Alba.
I-am pregătit lui  “Nu pot” un loc minunat de odihnă şi o piatră funerară pe care stă scris epitaful său. Din fericire, lui i-au supravieţuit fraţii şi surorile sale: “Pot”, “Vreau” şi “Am să fac acest lucru imediat”. Aceştia nu sunt la fel de binecunoscuţi ca şi celebrul lor frate şi încă nu sunt la fel de puternici cum a fost el.
Poate într-o bună zi, cu ajutorul vostru, ei vor lăsa o impresie mai puternică asupra acestei lumi.
Fie ca “Nu pot” să se odinească în pace şi fie ca toţi cei prezenţi să îşi continue în pace viaţa în absenţa lui. Amin.
Ascultând acel necrolog, mi-am dat seama că elevii nu vor uita niciodată această zi.  Activitatea realizată de ei era simbolică, fiind o metafora a vieţii. Era specifică emisferei cerebrale drepte, aşa că avea să rămână  întipărită în subconstientul lor cât timp vor trăi.
Ce idee de geniu! Să ii pună pe copii să scrie toate lucrurile pe care “nu puteau” să le facă, apoi să le înmormânteze şi să ii pună să asculte un necrolog! Şi activitatea nu se încheiase încă. La sfârşitul necrologului, învăţătoarea i-a pus pe elevi să mărşăluiască înapoi către clasă, iar apoi să ţină un priveghi.
Au celebrat astfel cu toţii trecerea în nefiinţă a lui “Nu pot” mâncând prăjituri, floricele de  porumb şi bând sucuri de fructe. Donna a dezvelit o piatră funerară mare, creată din carton. A scris pe ea cuvintele “Nu pot” în partea de sus, iar la mijloc RIP. Dedesubt a notat data evenimentului.
Piatra funerara a rămas în sala de clasă pentru tot restul anului, pentru aducere aminte. In rarele ocazii când vreun elev uita şi spunea “nu pot”, Donna nu făcea altceva decât să ii indice semnul RIP. Elevul îşi aducea astfel aminte că “Nu pot” era mort şi îngropat, aşa că îşi reformula afirmaţia.
Donna a fost eleva mea, dar în acea zi am învăţat o lecţie de neuitat de la ea.
Chiar şi acum, mulţi ani mai târziu, ori de câte ori aud expresia “nu pot”, văd în faţa ochilor imagini cu ceremonia funerară realizată de acei elevi de clasa a patra. La fel ca şi ei, îmi amintesc şi eu că “Nu pot” a murit.

Chick Moorman  Supa de pui pentru suflet – JACK CANFIELD si MARK VICTOR HANSEN

HARTA PRIECTULUI
SUNTEM SI NOI IN ACEST PROIECT !!!
SCOALA GIMNAZIALA APOLD JUDETUL MURES



Acest proiect a fost înscri la secțiunea PROIECTE EXTRAȘCOLARE a "SIMPOZIONULUI JUDEȚEAN MANAGEMENTUL CLASEI 2016"



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu